Chipuri iluzorii

masti


Oamenii zâmbesc pentru a ascunde adevărul. Spun că sunt fericiţi în timp ce ascund minciunile în cuvântul iubire. Primind iubire, nu înseamnă că o ai. Respirând, nu înseamnă că trăieşti. Ascunzând ceasul, nu înseamnă că timpul nu trece.

Corina Savu – Aripi smulse

Masca Sclipirilor false 

alicia Prestigiul, frumuseţea, aroganţa voalează incertitudini, slăbiciune şi solitudine. Toată durerea ce o chinuia, atât de aproape de nebunie, a ascuns-o sub preşul trufiei. Dincolo de zâmbetul ei, puţini sunt cei care-i pot vedea sufletul disperat. Voia să aibă o nouă inimă, lipsită de orice sentiment. Una pe care să o înveţe să facă primii paşi într-o lume plină de fericire, iubire, încredere. Sau măcar să aibă posibilitatea să şi-o vândă pe cea de acum. Ar fi dat-o gratis oricui ar fi dorit-o, dar cui? Nimeni nu ar fi acceptat o inimă îmbâcsită de resentimente, umbrită de regrete şi pustiită de orice speranţă. Lumea nu are nevoie de ea, destinul nu o recunoaşte şi timpul nu-i este favorabil. În ciuda atâtor impedimente, găseşte puterea de a oferi, celor dragi, acele sentimente ce ei i-au fost renegate. Pentru restul lumii este un mister, un blestem…

carlos

Masca Inimilor suprapuse şi opuse

Deşi întrezăresc linii finale diametral opuse, o inimă ce urăşte orbeşte şi o inimă ce iubeşte nebuneşte, se contopesc într-o inimă statică. Posesorul acesteia încearcă să o ţină ascunsă sub capa dreptăţii. Două mărgele gri, ascund o temniţă în care un suflet mucegăit de suferinţă, ros de durere, caută ieşirea spre o răzbunare amoroasă. Ceea ce încearcă să ascundă cu toată forţa, acea iubire perfectă, abandonată şi îngropată în trecut, într-un final îl acaparează. În acelaşi timp, gândul rece şi tăios că se lasă purtat de o patimă trecătoare, că prin asta îşi adaugă o existenţă culpabilă, îl face vulnerabil.

ramiro

 Masca Cavalerului Întunecat

Despre fostul procuror, se spune că simte mutările pe care urmează să le facă adversarii săi. A reuşit să se impună printr-un stil acid şi sarcastic. Cu prestanţă, siguranţă, inteligenţă ascunde, în cel mai adânc colţ al inimii, o iubire obsesivă, ce ameninţă să zdruncine tot universul său. Unul închis ermetic pentru toată lumea… cu excerpţia ei. Singura şi unica persoană care şi-a croit drum pentru a-l face să admită că obrajii pot avea culoarea roşie, că trupul îi poate tremura la o simplă atingere, că inima poate intra şi în viteza a doua la o adiere de parfum.

beba

Masca Eternei Fericiri

Carenţele îmbrăcate în cel mai inocent zâmbet, cu cel mai senin chip.

Neştiind cum sună o vorbă bună, căldura unei îmbrăţişri, dar ştiind, cu precizia unui ceas elveţian, umilinţele, a zâmbit. Atunci când pătrunde din lumea nimicniciilor în lumea opulenţei, se menţine pe linia dignităţii, a bunei credinţe. Nimeni nu reuşeşte să îi vadă rănile sufleteşti, adânci şi sângerânde, pentru că le bandajează cu veselie exacerbată şi inocenţă.

julian

Masca Egoismului suprem

La decădere se ajunge cu paşi mici care se adună. Mai întâi îţi joci banii sau libertatea. Dacă pierzi, mai rişti ceea ce ţi-a rămas; şi continui să greşeşti şi când nu îţi mai rămâne nimic, joci propria viaţă. Aceasta era sentinţa usturătoare a omului ce ţine în mâna sa sabia justiţiei. Pentru a intra în posesia ei, a sacrificat absolut tot ce avea: familie, prietenie, iubire. Totul pentru a ajunge sus, tot mai sus. Sub postura trufaşă, sub tonul impunător al vocii ţine, perfect sub control, omul gârbovit de regrete, doruri şi tristeţi.

ultima

Toţi avem câte o mască, dar unii au mai multe. Care dintre ei amanetează tot ce are şi tot ce este, doar pentru a o purta pe aceasta? Cine are suficient curaj să se ascundă sub cea mai temută mască?

Aceea capabilă să vadă dincolo de măştile ordinare, pe adevăraţii purtători şi să-i condamne după propriile legi şi dorinţe arzătoare .

Fiecare locuitor din El Fuerte poartă o mască. Acestea sunt câteva dintre ele. Pe celelalte le puteţi descoperi singuri în viitorul apropiat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s