Vis sau realitate?

pelirroja

– Daţi-mi drumul, vă rog! Ajutor!
Vocea venea dintr-o clădire datată mai târziu decât cele mai multe case din zonă. Ajunsă în dreptul uşii de lemn masiv, un bărbat înalt, fără par, îmbrăcat în alb, o întâmpină. Un ghid ce o purta spre o regiune necunoscută, pe un coridor îngust, total abandonat şi liniştit precum un cimitir. Câte o lamp pe gaz ardea deasupra celulelor, insuficientă pentru a vedea încotro se îndreaptă şi ce se întâmplă în jurul ei.
Bărbatul deschise uşa unei celule, îi înmână un teanc de haine spunându-i „Ai numărul douăzeci”.
Celula era mai mult decât neprimitoare. Nu ar fi crezut că există asemenea loc pe pământ. Singurul mobilier existent era un mic pat de fier cu o saltea de paie. Fereastra era o afacere ieftină, cu gratii în detrimentul geamurilor, la care se putea ajunge doar dacă se cocoţa pe pat.
Noaptea începu a se răci şi o briză uşoară, strecurată printre zăbrele, îi mângâia obrajii. Mirosul de rugină şi şi var mutila simţurile. În acel loc tot ceea ce îi ramăsese vie era speranţa. Aceea că, în următoarea zi, toate vor rămâne în urmă şi se va trezi în patul ei cald si moale.
Nu putea spune cu exactitate cât timp fusese inconştientă. Miezul nopţii trecuse, când fusese trezită de zgomote demonice. Se ridică buimacă pe marginea patului şi realiză că ţipetele veneau din celula aflată la subsol, dedesubtul celulei sale.
Stătu minute bune ghemuită într-un colţ al camerei, până când strigătele se înăbuşiră.
Dupa ce privi mai bine camera, văzu ceea ce noaptea precedentă nu văzuse din cauza întunericului. Sus, pe peretele de deasupra uşii era scris cu negru, un singur cuvânt: Nebun. După felul în care era scris, tremurat si pe alocuri întrerupt, era clar că persoana ce-l scrisese trecea printr-o criză existenţială. Fusese scris în ziua morţii sale sau când îşi acceptase condiţia? Ce se ascundea în spatele acelui cuvânt înfricoşător? Care era istoria acelui suflet chinuit? Aceste întrebări zburdau prin mintea ei.
Dintr-o dată uşa celulei se deschise, arătându-se în prag acelaşi barbat. Mişcă-te! strigă.
Epuizată şi trasă la faţă, îşi făcu apariţia în holul principal al clădirii. Mulţi umblau de colo-colo şi mulţi stăteau impasibili pe bănci. Un grup de femei cu aspect dezordonat numărau firele de iarbă. Un bătrân gârbovit îşi rodea unghiile şi un altul în putere se lupta cu himerele sale. Toate formau o lume nouă pentru ea, populată de acele creaturi bizare, cu priviri pierdute şi feţe distorsionate, cu haine rupte şi chiar fără.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s