Ironia uitării

recuerdos

Când vrei să scapi de trecut, îl dai uitării.
Să-l ascunzi într-un loc întunecat şi prăfuit al fiinţei tale, nu înseamnă că l-ai uitat ci că te-ai prefăcut că-l uiţi. Ce este de-a dreptul înfricoşător, este faptul că atunci când iese din carapacea lui, loveşte cu o forţă devastatoare. Când tot ce ai ţinut ascuns revine în viaţa ta, te transformă complet. Nu mai eşti aceeaşi persoană. Şi de fiecare dată când iese o amintire nouă eşti altă persoană.

De la întoarcerea în oraşul El Fuerte, amintirea trecutului ei trist şi dureros o amorţea. Dintre filele amintirilor, mâinile minţii sale scoteau la iveală noi şi noi întâmplări, o mlaştină de sentimente contradictorii. Evită pe cât posibil să nu se întâlnească cu somnul pentru că nu mai poate distinge realitatea de vis. Luptă să îşi acopere cicatricile, să îşi ascundă slăbiciunile, punând în practică un întreg spectacol pentru ca ceilalţi să nu le vadă. Asta însumează minciunile, devierile de la subiect, acţiuni pe care nu şi le asumă. Minciunile pot ascunde, însă, mari adevăruri, ce pot schimba vieţi şi destine.

Pentru ea, uitarea devine o armă cu două tăişuri. Acum când viaţa o pune faţă în faţă cu trecutul, ce va face?
Conştientiza că trebuie să renunţe la orice urmă de umanitate pentru a putea suparvieţui.

Pentru a-şi putea învinge temerile trebuia să fie puternică, rece şi calculată. Să fie exact cea despre care lumea vorbea. Femeia ce calcă pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile. Din nou trebuia să abandoneze orice speranţă şi visul trăirii unei vieţi normale. Ar fi vrut să ascundă mormanul incertitudinilor sub preşul iluziilor. În timp ce toată fiinţa ei se împăcase cu respingerea, inima cerşea beneficiul îndoielii.

Aceasta înseamnă, pentru Alicia, ironia uitării. Neştiind să lupte, în momentul potrivit, contra himerelor vieţii ei zbuciumate.

Lăsase totul în mâinile timpului, dar… Timpul, uneori, nu este medicament pentru răni. Le poate ascunde de ochi, dar de inimă nu le poate ascunde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s