Timpul nu este medicament

149683_398697840199314_632109672_n

Nu am văzut niciodată o rană sângerândă, nu înainte ca cineva să încerce să o deschidă şi nici nu am auzit pe nimeni cerând ajutor atunci când a vrut să moară.
Ca mulţi, şi eu port o breşă în inimă, dar a mea este minunată. Ea mi-o divide între bucurii şi temeri; între fericire şi dezamăgire. O parte imaculată şi una întunecată şi între ele o frontieră invizibilă de sentimente gri. O parte repetă să mă adun şi să mă ţin bine, să fiu puternică. Cealaltă strigă să mă desprind şi să mă las în cădere libera spre alte trăiri.
Să mă întorc pe marginea prăpastiei de unde am mai sarit o dată, nu a fost o idee bună, dar a învins curiozitatea de a mă vedea la pământ. Vertijul se vindecă atunci când ajungi la sol şi crede-mă, spulberat, puţin mai contează. După aceea spui gata m-am eliberat. Greşit. Eşti mai rau decât înainte. Imediat ce cazi, este imposibil să acoperi cicatricea. Scrie cineva care şi-a ascuns-o pe a ei destul de mult timp.
Ce soluţie alternativă poţi avea? Fuga. Să fugim fără să privim în urmă ar fi mai puţin complicat dacă în spate nu ar exista tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem.
Ne mai rămâne timpul, dar…
Timpul, uneori, nu este medicament pentru răni. Le poate ascunde de ochi, dar de inimă nu le poate ascunde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s