Un fragil supliciu

Privea singurătatea din jurul ei și asculta liniștea apăsătoare a conacului. Se simțea prizoniera unui bol de cristal aruncat într-un colț liniștit și nevăzut. Dintr-odată frica și neputința puneau stăpânire pe el, agitându-l în toate părțile cu o putere imensă. Plictisite să se joace, îl aruncau cu susul în jos, într-un subsol întunecat, izolat.

Toate începuturile poartă în ele un sfârșit, pe care l-am renegat, sperând la nemurire. Umbra lui vine ca o mare zbuciumată de furtună, înghițind totul în calea sa. Cel ce are să stingă bătăile plăpânde ale inimii, să întunece ultima sclipire din privire și să lase în urmă o plajă deșertică.
Secundele ce mai rămân se transformă în amintiri.
Am obosit și trupul dorește să se oprească, să se ascundă de ochii lumii nebune în care trăiesc și, pentru o milisecundă, să par fericită.
Picuri înghețați s-au lipit de aripile sufletului. Se smulg una câte una, dezgolindu-mă în fața lumii. Sentimentele se pitesc în nimicnicia ființei mele. Inima își construiește fortăreață.

Nu pot decât să urlu, dar cuvintele-mi sunt tăcute și…
Și dacă ar urla toate femeile de pe lumea asta, nu ar putea să-mi acopere nici măcar șoapta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s