Frica

În adolescenţă, când mă despărţeam de persoana de care îmi plăcea… Mi-aş fi zis că sunt încă tânără, şi că mai am timp. Că mai devreme sau mai târziu o să întâlnesc o altă persoană de care să îmi placă. Deşi era dureros îmi spuneam că „Rănile se vindecă în timp. Când va veni momentul, pot să încep din nou să iubesc pe cineva”. Chiar dacă rana nu s-a vindecat complet, încă pot avea un nou început şi pot iubi pe altcineva. L-am întâlnit, am crescut ca să îl plac, ca să mă îndrăgostesc de el şi apoi… să îl părăsesc. Chiar dacă îmi zic şi eu, că am mai crescut şi că nu-mi e frică de durere. Nu e ca şi cum nu m-aş mai fi îndrăgostit până în ziua de azi. Acum nu este nimic diferit faţă de data trecută. Nu e nimic de care să îmi fie frică. Dar nu ştiu de ce, atunci când mi-am întors către tine, încă simţeam frică în adâncul inimii mele. De abia acum am realizat că poate mă pot obişnui cu durerea sau cu sfârşitul unei relaţii, dar nu pot înfrunta faptul că, atunci când voi întâlni un bărbat de care să îmi placă, acel bărbat nu vei fi tu.

PS: În asentiment cu o fată pe care am întâlnit-o în tren. Îşi povestea o parte din viaţă cu aparentă lejeritate, dar ochii-i erau o carte deschisă. În ei puteai vedea un melanj de forţă interioară, frică, tristeţe, dar şi o sclipire de speranţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s