O să-mi lipseşti

De câteva zile aud, repetitiv,  aceleaşi versuri:
„Dacă pleci o să-mi lipseşti. Sărutul tău nu îl găsesc în poveşti.”
Când te privesc sunt stană de piatră, suflet nomad. Cum am ajuns aici nu ştiu, nici dacă a fost devreme ori târziu.
Secunde dizolvate în ore… cuvinte dansând într-o furtună tropicală… suflete prinse în menghina indiferenţei… singurătăți ascunse între zâmbete prefăcute… Așa a fost de-atunci, de când o umbră stingheră s-a lipit de petecul ce acoperă o inimă de piatră.
Tot ce simt acum e un mare gol, o dezamăgire amară. Dacă m-ai întreba ţi-aş răspunde că poţi să pleci liniştit, deşi nu-ţi voi arăta cât îmi e de greu. Te-aş ruga doar să îmi iei piatra de pe inimă.
Dar tu nu mă iubeai şi eu… Eu am ajuns la final.
Au rămas amintiri frumoase, dar pe care le ascund în întuneric, sub pătura reproşurilor.
De mâna ta am învăţat să alerg din nou. La final, mi-ai dat drumul şi speranţele au zburat cu prima adiere de vânt. Pe buzele tale s-a scurs griul buzelor mele, dar acum încerc să mă dezbrac de negrul lor atunci când adorm. Cu vocea ta mă trezeam cântând în dimineţile purpurii. Cu mâini tremurânde am zidit iluzii şi am strâns stele căzătoare. Nu am ştiut niciodată câtă durere bântuie tăcerea.
Ia-mi piatra de pe inimă, te rog! Doar atât ai putea face pentru mine, cea pe care nu ai iubit-o şi în viaţa căreia ai intrat prin efracţie.
Vreau să zbor de sub aripa ta grea, spre un cer senin. Nu am ştiut niciodataă câte curcubee se află dincolo de norii tăi plumburii. Şi nu, nu am ştiut să zbor singură, departe de copertina deziluziei tale. Nu am ştiut că şi poveştile, oricât de frumoase ar fi, ascund nenumărate coşmaruri.
„Dacă pleci o să-mi lipseşti. Sărutul tău nu îl găsesc în poveşti.”
Mi-au rămas numai un miliard de cuvinte, un milion de bătăi de inimă, o mie de respirații şi regretul că am simţit ceva pentru tine. Sentimentele au zburat în zări goale. Le-am scris pe ziduri pătate de minciuni şi iluzii furate.

Ia-mi piatra de pe inimă şi fă-o cenuşă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s