Amintirile nu au nume

Știu, e absurd să cauți pe cineva printre amintiri, dar în această dimineață, când alarma sună să mă trezesc din acele vise minunate din care nu vreau să mă trezeesc, ajunsesem să bat la porțile timpului petrecut alături de tine. Din spatele lor  se auzea muzica unui casetofon răgușit și reușeam să-ți văd silueta prin geamurile aburite…
Ciudat, când m-am trezit aveam mâinile înghețate și fâșii din inimă dispărute fără urmă. Cu siguranță au fost acele dăți, care acum nu mai sunt, în care suflai peste ele căldură sau când îmi pregăteai ceaiul cu atâta dragoste când eram bolnavă. Să-mi spui poveşti sau să-mi alini suferinţele. Să-ţi mai aud vocea melodioasă şi să-ţi simt bătăile inimii dintr-o îmbrăţişare.
Și mai ciudat, după aceea am căutat partea caldă a pernei croită de tine special pentru mine, apoi am căutat părul tău prins în ițele ei, umărul tău ce i-a strivit forma rotundă, dar nimic. Astăzi îmi este dor de tine, dar te caut cu o parte din mine care nu-mi mai aparţine. Partea pe care ai luat-o cu tine în eternitate.
Straniu este faptul că nici cuvintele nu-mi ies cum trebuie. Încerc să-mi leg mișcările pentru a crea coerenţa actelor mele de dimineață… Inutil.
Deja sunt trei zile şi…

Și noaptea aceasta este destinată amintirilor cu tine.
Amintirilor cărora nu le pot da nume.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s