Anamneză

– Roselyn, ai văzut invitaţia? Mergem, nu-i aşa?!
Încerca să-i răspundă, dar zâmbetul jucăuş al prietenei sale i se impregnase undeva în spatele retinei. Încerca să desluşească de ce toţi bărbaţii din Toledo o puseseră pe Agustina în topul celor mai frumoase fete. Nici nu era greu să răspundă. Privea cum aceea stătea lungită pe canapeaua din salon, cu rochia de muselină galbenă ce atârna greoi, parcă special croită pentru trupul ei subţire. Aşezată între teancul de perne roşii, părul ciocolatiu cârlionţat ieşea în evidenţă. În final îşi recunoscu lipsul. Trebuia să fie mai îndrăzneaţă. Ea nu ar fi fost, niciodată, capabilă să iasă pe stradă cu multă piele la vedere. Rochia prietenei sale era cu adevărat provocatoare. Cum să treacă neobservată de ochii devoratori ai burlacilor, când spatele ei era pe jumătate dezgolit?
– Trebuie să mergem, draga mea! Ştii cine o să vină? Entuziasmul Agustinei făcea ca ochii-i de smarald să ocupe un sfert din fizionomia rotundă a feţei. Ghici cine o să vină?
– Nu-mi plac astfel de reuniuni, privirile curioase, chicotelile fandositelor…
– Tu trăieşti în lumea ta, Roselyn. Crezi că vei cunoaşte pe cineva dacă stai închisă în camera ta? Stai toată ziua pe fotoliu, cu privirea pierdută spre cer şi mintea ta visează la poveşti cu prinţi şi prinţese. O să rămâi fată bătrână ca gârbovita Viviana. Un râs spasmatic puse stăpânire pe fată, într-atât încât se ţinea cu mâinile de burtă.
Urmă un moment de linişte. Fata se ridică fulger, trăgând-o pe Roselyn de mână, până în faţa imensei oglinzi din holul principal al conacului.
– Uite! Ce crezi că îţi lipseşte? Ai un păr ca ciocolata amăruie, ce trece puţin de corset. Ştii cum se holbează ăştia când văd aşa ceva? Ochii de miere ce topesc orice bărbat. Completând, toate curbele sunt la locul lor. Am uitat. Baronul de Lovendal este invitatul super special. Nu-l putem rata. Ne vedem mâine, la serată.
De treizeci de minute se privea în oglindă şi parcă nimic nu era aşa cum trebuia să fie.

Străzile oraşului Toledo erau, în acea sâmbătă după-amiază, ticsite. Toată lumea aştepta marele eveniment. Din ziua precedentă şi până în acel moment, auzise numele Lovendal de sute de ori. Mai mult, îl auzise chiar în combinaţie cu al ei, la micul dejun de dimineaţă.
Nu avea nici un chef să se împopoţoneze şi să-şi piardă seara cu persoane necunoscute.
– Am venit domşoală Montelo, bătrâna Dolores intră gâfâind. Stăpâna mi-a jis să te alanjez cât mai flumos cu putintă. Desi tu deza esti milunată!
În lumea ei monotonă, Dolores era singura persoană ce o făcea să zâmbească. Se amuza teribil când bătrâna pocea cuvintele. Era normal. Femeia era englezoaică.
Roselyn era pregătită de serată. Se îndreptă cu paşi timizi spre oglindă. Şuviţele brunete refuzau să stea la locul lor şi i se părea că nici genele nu erau aşa lungi. Culoarea de ruj nu se potrivea deloc cu rochia albăstruie. Dolores o cuprinse în braţe zâmbind duios în timp ce se uita pentru ultima oară la ea, cea din oglindă.
Roselyn presimţea. Avea să fie o noapte lungă.
Luminile oraşului ardeau în întuneric, ghidând paşii trecătorilor împovăraţi de gânduri şi înveliţi în ambalaje colorate, menite să le apere sufletele de sentimente profunde. Treceau aşa, anesteziaţi prin lume fără a-şi fi găsit destinaţia, veşnici călători printre secunde, la fel ca ea. Cu ce se deosebea de ei? De ce ar fi fost ea altfel? Alerga de-atâta timp după fericire minţindu-se că este reală. Uneori o atingea în vis. Alteori o evita. Deseori fugea.
Şi, până la urmă se întreba, cine era acel Lovendal de toţi şi toate îşi umpleau gura cu numele lui. Se gândea la un moş scos de la naftalină în căutarea unei tinere fecioare şi putred de bogat.
Nu ştia cât mersese, dar acum se afla în faţa unor porţi masive din fier ce deschideau o oază de opulenţă, dar de bun gust.
– La naiba, eşti identică! Exact cum mi te-a arătat…
Ţiganca îngăima cuvinte necunoscute pentru urechile ei. Fata rămase stană de piatră. Numele Jovanka făcea să-i îngheţe sângele de fiecare dată când îl auzea. Despre misterioasa ţigancă, ce bântuia noaptea pe străzile din Toledo, se spunea că este de fapt o vrăjitoare trimisă să fure suflete nevinovate şi să le chinuie pe cele păgâne. Dintr-odată, simţi cum picioarele nu o mai ascultă şi pământu-i fuge de sub picioare.
– Nu te teme fată frumoasă, o auzi strigând în urma ei.
– Stai departe de mine! Nu te cunosc, Roselyn striga cât de tare putea.
– Deja ne cunoaştem, Roselyn Montero, ochii ţigăncii aveau o strălucire stranie. Diego te aşteaptă de mult timp.
Roselyn fugea cât de tare putea, atât cât rochia-i permitea. Nu mai vedea nimic şi, brusc, se trezi la pământ. Vorbele lui abia reuşiră să-i domolească spaima, dar privirea ei o căuta pe ţiganca ce dispăruse fără urmă. După ce inima-i începu să bată normal, privi la bărbatul ce stătuse o bună bucată de timp cu mâna întinsă, oferindu-i ajutor.
– Eşti bine? o întrebă pe un ton grav.
Când mâna lui o prinse cu putere pe a ei, scântei au aprins noaptea, arzând cu flăcări mari, sinilii. Căci cu fiecare bătaie de inimă pot transforma lumea în scrum, cu fiecare gând pot aduce potopul, cu fiecare zâmbet pot dezlănţui furtuna. Lui Roselyn i-a fost teamă.
– Se pare că nu poţi merge singură. Bărbatul cu păr smolit se aplecă şi o ridică în braţe.
– Mă descurc singură, Diego! ţipa şi se smucea, fără sorţi de izbândă.
Bărbatul nu-i răspunse şi o conduse într-o încăpere, aproape cât salonul conacului ei de mare. O aşeză cu grijă pe pat, admirându-i timiditatea şi mişcările stângace pe care străina le făcuse în preajma lui.
– Vreau să plec, Diego. Nu se cuvine ca eu să fiu aici, cu tine, singuri, în această cameră, unde este şi un… înghiţi în sec când privi la pat. Roselyn se repezi spre uşă, dar bărbatul se aşeză în faţă. Cămaşa lui pierduse doi nasturi atunci când se chinuise să o care pe ea până acolo, lăsându-i la vedere abdomenul bine sculptat.
– Nu cred că este o idee bună, o privi din cap până în picioare şi invers. Dacă ieşi în halul ăsta, te vor arde pe rug.
Roselyn se privi şi observă cum rochia ei, croită cu atâta migală de Dolores, era pe alocuri ruptă şi plină de noroi, dar şi aşa nu avea de gând să rămână lângă acel străin.
– Prefer să trec prin foc decât să rămân aici să mă ard. Dă-te la o parte, Diego!
– Diego, Diego. Mă plictiseşte numele ăsta. Cine este acest Diego?
– Tu! Roselyn făcu doi paşi în spate. Ţiganca mi-a spus…
– Ţiganca e ţăcănită…
Pe uşă intră o tânără blondă, ce lăsă pe pat o rochie de un roşu aprins. Bărbatul făcu cu ochiul, îndemnând-o pe Roselyn să se schimbe. Consimţi din privire şi făcu întocmai cum ordonase bărbatul. Totul i se părea o nebunie. Era la serată sau adormise şi totul era un vis? Se simţea ciudat, dar nu era speriată de faptul că tocmai se schimba în camera unuia despre care nu ştia absolut nimic. I se părea o povestea ca multe din acelea pe care le citea în surdina casei sale. Confirmă că nu era un vis de îndată ce bărbatul începu să vorbească.
– Caut acel refugiu ascuns pe care-l inventăm cu adevărurile noastre. Ştiu că uneori, doar uneori, ajung să fiu chiar umbra laşităţii mele. Roselyn, auzindu-l, ar fi spus că este nebun, dar împărtăşeau aceeaşi nebunie, neînţeleasă de cei din jurul ei.
Timpul trecea şi liniştea devenise apăsătoare pentru amândoi.
– Eşti bine? o întrebă îngrijorat. Este ceva care nu ţi se potriveşte? Spune-mi şi…
– Nu, nu, doar că… Rochia este de un roşu minunat, dar…
Bărbatul realiză că, într-adevăr, rochia lăsa la vedere umerii. Se ridică de pe fotoliu şi îi înmână o mască neagră.
– Asta o să te ajute cu siguranţă. Acel mic gest aduse cu el bătăi de inimă, necontrolate de ambele părţi. Bărbatul se retrase victorios, cu imaginea femeii ce încerca să-şi ascundă goliciunea. Mai ales imaginea acelei şuviţe brunete ce se încăpăţânase să-i atingă linia gâtului, atât de măiestos făurită, care-l fascinase.
Roselyn rămase fără aer pentru o clipă şi i se părea că lumea întreagă se îneacă cu aburii unei pasiuni abia născute. Îşi puse masca. Trase aer în piept şi îşi făcu suficient curaj încât să dea ochii cu acel bărbat ce-i tulburase, subit, existenţa.
– Mulţumesc, Diego!
– Din nou Diego?! Ce zici să ne prezentăm?
Ea încuviinţă cu reticenţă, privind un tablou din spatele lui.
– Roselyn Montero, făcu o mică plecăciune.
– Încântat, Manuel de Lovendal. Se aplecă şi-i oferi un sărut pe obraz.
Din acel moment totul se întunecă.

Roselyn se trezi privind un tablou misterios. Mai privi o clipă tabloul neterminat din camera sa, transformat în temniţă ce-i frângea zborul. Îl vedea pe acel Diego, cu care se vedea în fiecare seară la porţile de fier ale unui castel. Cel ce-i dizolvase sentimentele în necuvinte şi tăceri. Cel ce-i fărămiţase surâsul sub talpa lui grea şi o transformase în nimic. Un tablou la care a lucrat zi şi noapte, ca un pictor nebun cuprins de frenezie. Era opera lui de artă şi a vrut-o perfectă. Cu ochi de obsidian şi petale de trandafir prinse în păr. Cu buze de foc, cu rochia albastră din aripi de fluturi, cu mâinile firave… dar legate cu corzi. Visând cu ochii deschişi la acele sărutări fierbinţi, la acele nopţi nebune petrecute sub cearceafuri moi.
– Sărmana Roselyn! Agustina plângea cu lacrimi de crocodil. Deja au trecut trei luni, Manuel. Cum să stea cu ochii deschişi, fără să se mişte?
Manuel stătea pe fotoliu, impasibil, învârtind un baston din aur. Avea cămaşa desfăcută, părul răvăşit şi ochi-i erau obosiţi.
– Mi-aş îngropa viaţa murind cu un oftat pe buzele ce-atâta le iubesc, oftă profund şi ieşi din cameră.
În salon, Jovanka i se adresă cu pioşenie:
– V-am zis că este aceeaşi.
Manuel „baron” de Lovendal aprobă din cap şi un zâmbet ştrengar răsări pe chipul lui măsliniu.
– Aceeaşi…

Roselyn dorea să rămână cu acel bărbat din tablou, gânduri fugare ce împart aceeaşi nebunie şi trăiesc acelaşi delir.

  • Poveste participantă la concursul Poveste organizat de blog-ul Literatura pe tocuri
    Tema articolului: Creaţi pe baza imaginilor din colaje o poveste. Alegeţi un colaj, creaţi o poveste în funcţie de imaginaţia voastră, pozele fiind ajutătoare în creaţie. .

    Poză Literatura pe tocuri

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s