Timp de citit

6.Ce te motivează să scrii în continuare?  
Principiul  după  care  am  început  romanul  Aripi  smulse şi  anume:  Hârtia  suportă  orice. Scrisul este terapia cea mai bună de a alunga grijile, energiile negtive, construind şi trăind într-o altă lume, o altă viaţă, într-o altă persoană. Şi,  bineînţeles, toţi  oamenii  minunaţi  pe  care  i-am  cunoscut  până  astăzi şi cei  care  vor urma. Cuvintele tuturor sunt un motor al continuării acestui vis frumos.

 7.Ce personaj din „Aripi smulse” ît i place cel mai mult? De ce?
Întrebare capcană… Sincer,  nu  pot  alege  cu  uşurinţă  un  personaj  care  îmi  place  din „Aripi  smulse”.  De  ce? Pentru  că  70%  din  ele  sunt  chiar  eu.  Personajele  acestui  roman  au  fost  construite  pe  câte  una sau  mai  multe  calităţi  sau  defecte  de-ale  mele.  Aş  putea  spune  că  personajele  cu  care  nu  am nimic  în  comun  sunt:  Alejandra,  Ricardo,  Lorena şi  câteva  care  vor  apărea  în  cel  de-al  doilea volum. Astfel: lui Rocio i-am pus acea loialitate ascunsă, lui Ramiro protejarea persoanelor dragi prin  orice  mijloace,  Bebei  i-am  adăugat  inocenţă.  Personajelor  principale  le-au  revenit  mai multe şi mai variate. Carlos are acel spirit luptător deşi nu tocmai  raţional, perseverenţa. Alicia are capacitatea de a lupta chiar şi atunci când nu are şanse de reuşită, să creadă în ea deşi toţi o trag în jos, iubirea sinceră, dar am dus-o puţin la extremă, la obsesivitate.  Nu pot alege, dar cel mai îndrăgit personaj este un amestec de Alicia şi Carlos.

Integral pe blog-ul Timp de citit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s