Realitatea amintirilor

Amanda stătea în dormitor, ascultând vântul care urla afară, în noapte. Casa era înfricoşător de tăcută, mai liniştită chiar decât cu câteva zile înainte, când zăcuse în sufragerie, pe canapea. Atunci se putea auzi foşnet de paşi şi murmur de voci, bătăi discrete la uşa de la intrare, glasuri de vecini veniţi să inspecteze situaţia ei.
Dar acum casa era învăluită în tăcere. Cu toate că uşa dormitorului era deschisă, Amanda nu auzea nici un zgomot.
Nimeni nu venea la ea, toţi închipuindu-şi că preferă să rămână singură, cu tristeţea ei. Dar a rămâne singur era ultimul lucru pe care l-ar fi dorit Amanda. Dacă-ar fi fost vorba de o tristeţe care să-i ţină cu adevărat tovărăşie, ar fi îndurat-o, la fel cum îndurase şi alte lovituri. Dar alături de amintiri, mai erau teama, remuşcările şi chinul unei conştiinţe dintr-o dată trezite. Pentru întâia dată în viaţă, simţea părere de rău pentru toate lucrurile pe care le făcuse, regretându-le cu o teamă copleşitoare. – fragment roman nou

Reclame

2 gânduri despre „Realitatea amintirilor

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: