Povestea bunicii Safta

Era o seară liniștita de vară, în care apusul soarelui abia reușea să-și facă simțită prezența dintre nori. Aceștia se lăsau purați dintr-o parte în cealaltă de adierile învolburate ale vântului. Maria, mezina familiei Popescu, se cuibărise în patul mamei. În mâinile sale mici cuprinse ziarul de pe noptieră.
Anunțul Telefonic! silabisi micuța.
Ochii ei albaștrii analizau cu mare atenție anunțurile de mică publicitate.
Un fulger subțire a brăzdat cerul, fiind urmat de un tunet care a făcut geamurile să clănțăne. Maria a țipat cu toată puterea sa.
– Mami!
Cristina a urcat scările grăbită, intrând val-vârtej în cameră. Maria se agăță de gâtul mamei sale asemeni unei maimuțe.
– Doamne, ce m-ai speiat, puiule! A fost un tunet, nu te teme. Cristina o sărută apăsat pe frunte.
– Pot să dorm cu tine în seara asta?
– Desigur! O luă în brațe și o așeză pe pat, învelind-o cu pătura. Apoi, după ce se schimbă, Cristina i se alătură.
– Auzi, mami, am văzut în ziarul acela tot felul de anunțuri. Sunt și oameni care își caută jumătatea acolo. Așa era și pe vremea bunicii?
Cristina chicoti. Fata ei creștea văzând cu ochii.
– Pe vremea bunicii mele, desigur. Chiar dacă în acele vremuri nu existau ziare pentru anunțuri publicitare, existau afișele lipite pe pereți, pe garduri, stâlpi.
– Și acum mai sunt.
– Nu toate sunt serioase.
– Poți să-mi spui povestea bunicii tale până adorm?
– Mama mi-a povestit așa:

Povestea bunicii Safta

Bunicul urma să plece pe front. România era în plin război mondial. Tatăl lui, nea Ilie, întors forțat de pe front, a murit la puțin timp din cauza tifosului. Chair dacă mulți au plecat la război însufleţiţi de curaj şi de dorinţa de a-şi salva patria, au devenit prizonieri dezumanizați de lipsuri. Rămas cap al familiei sale, bunicul Florea s-a văzut nevoit să le mute pe mama sa și pe cele trei surori ale sale într-o altă casă. Cea pe care o aveau atunci avea acoperișul făcut franjuri și casa era plină cu ligheane la cea mai mică ploaie. Pe atunci nu se stătea comod în casă și cu un simplu clic să pui anunț și tot așa să verifici dacă ai vreo ofertă. Bunicul a luat o pană scorojită, a înmuiat-o într-o cerneală groasă și a început să măzgălească pe hârtii mototolite.
„Se caută loc de adăpost pentru o familie serioasă. Măcar o cameră. Negociațiuni se pot face la crâșma lui Mitică, pe strada Plevna.” Și ce o mai fi scris, nu cunosc mai multe detalii. Luă ciocanul și cuiele și, la miez de noapte a împrăștiat hârtiile prin cartier.
Nici bunica Safta nu avea un trai prea bun. Rămăsese de curând orfană și, chiar dacă avea situație financiară bună, fiind fiică de moșier, era o fată singură pe vreme de război. Avea nevoie ca cineva sa vină să locuiască cu ea, dar în cine să aibă încredere în vreme de restriște?! Destinul a lucrat și bunica Safta a împărțit conacul cu familia soldatului Ivan Florea. Unde mai pui că foaia a ajuns fix la ușa ei, udă și cu scrisul aproape șters. S-a dus spre crâșmă cu inima îndoită, neștiind că în acea dimineață însorită, viața dânsei avea să se schimbe. Chiar dacă au stat cu teamă și a plâns nopți în șir de teamă că bunicul n-are să se mai întoarcă de pe front, s-a întors.
După ce rănile războiului, atât fizice cât și psihice s-au ascuns în negura timpului, s-au mutat împreună. Au dus o viață îndestulată, datorită pământului pe care bunica Safta l-a moștenit. Au pus anunțuri și si-au extins hectarele fermei. Au avut nevoie și de animale, dar nu au pus așa ca noi anunț pe repede înainte în ziar, au trebuit sa se ducă la iarmaroc. Nici nu știau ca acum cât costă să faci o fermă de vaci. Știau doar de câte aveau nevoie pentru 10 hectare de pământ. A fost greu. A fost iarna grea atunci și iarmarocul era departe, tocmai în satul vecin. Kilometri buni de mers. Erau ei boieri, dar boieri suntem noi care din două click-uri, hop vaca la poartă.
Au avut de tras și când au venit pruncii pe lume: mama și cu unchiul. Erau vremuri grele, se instalase comunismul, lucrurile nu erau atât de ușor de obținut. De unde să le ia jucării copiilor. Eu ți-am făcut chitară doar uitându-mă pe internet. Acum putem face jucării cu ce avem prin casă. Ce a mai muncit bunicul sa le facă un leagăn. Tare greu a fost. Mama are cucui de atunci. Nu numai cucui ci și teamă de leagăne. Nici când erai tu mică și te ducea în parc, nu se așeza cu tine în leagăn.
Astăzi este atât de simplu pentru vânzători să-și facă cunoscută oferta, iar cumpărătorii, interesul.

Observând că cea mică nu scotea un sunet, o privi blajin. Fetița era în tărâmul viselor.
– Și acum că ai adormit, ia să văd eu dacă găsesc un anunț bun. Taicătu trebuie să schimbe neapărat hârbul ăla de mașină. A dus-o de cinci ori la service numai luna aceasta. Mă enervează pe mine.Untitled
Picăturile de ploaie se scurgeau alene pe geam. Maria dormea cuibărită la pieptul mamei sale. Pe Cristina o luă somnul.

 

Articol scris pentru proba 3 SuperblogSpring2019

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: