Diferit

Mi-au spus că tu, de-o vreme, te ascunzi într-o carte
Şi de atunci, am început, să le citesc pe toate
Dar cu cât citesc mai mult, cu-atât te ascunzi de mine
Şi când să-ncep o altă carte, atunci tu îmi vei spune:

Nu sunt ca cei despre care ai citit,
Îi ştii, i-auzi sau i-ai văzut
Sunt cel pe care-l creionezi
În gânduri, noaptea… diferit.

Nu sunt un negustor de visuri,
Care sub pleoape-ţi stă pitit
Sunt cel care-ţi va fi alături
Ca dor, secret, dorinţă… diferit

Filă cu filă îmi atingi trupul
Ascuns printre coperţile ce-l apără de lume
Şi chiar de nu-ţi voi împlini visul
Sub degetele tale mici, eu am  şi chip şi nume.

Multe mă citesc, puţine mă ştiu, una-două mă-nţeleg,
Iar de mă-ntreabă despre tine
Le spun, cât pot de tare, că tu pentru mine
Eşti parte din întreg.

Doar tu, de mă vei striga pe nume,
Aşa cum nu o poate face altă lume
Îţi voi răspunde chiar dacă, de fel,  sunt aiurit
Sunt eu, zi-mi tu, dar… diferit.

Continui? Încep altă viaţă? Sau te gândeşti să vii la mine?

04.12.2016

Anunțuri

Ca un puzzle din 2 piese

Am…
Cutia Pandorei ce poartă scrijelit pe ea un cod
Ce duce spre un viitor incert, legat cu nod.
Acuarele monocolore ce-mi pictează viaţa
Albe, negre şi reci ca gheaţa.
O cicatrice cu resturile unui naufragiu
Gravată cu al inimii sufragiu.

Am…
O toamnă ce vine sub formă de nostalgie
Un timp ce nu ţine cu mine o veşnicie
Întunerciul ce-mi ghidează paşii
Dar vegheati atent de aştrii.

Am…
Frică
De fantomele ce dorm mereu lângă mine
Că nu ştiu dacă voi deschide ochii mâine.
De furtuna amintirilor ce adună tot
Apărută dintr-odată şi fără antidot.

Am…
Un milion
De cuvinte ce au nevoie de ochii tăi
Pentru a fi auzite peste mări şi văi.
De priviri oarbe ce tânjesc să te vadă
De mângâieri ce-mi cântă o aubadă
şi un mesaj
Cerându-ţi un te iubesc
Şi-un sărut nebunesc.

Am..
Un război nesfârşit cu tine
Şi o pace de semnat mâine.
Un puzzle din 2 piese
Şi nici o idee ce să fac cu cele deja alese.

Nu mai am…
Certitudinea că-l voi rezolva vreodată,
Căci totul se termină de-ndată.

-19.11.2016

Umbra

Care  a răsărit  între pereţii goi ai unei camere
Acel suspin care s-a trezit şi el, amantul privirii ei ştrengare
Tăcerea ei a devenit şi ea latentă în această lume absentă
Luminile s-au aprins şi-a văzut un Paradis, o detentă
Apărut din nimic, dorind să-i dăruiască un destin
L-a căutat până la mare, îngenunchind repentin.
A vrut să-şi găsească locul, dar Cerul nu a vrut-o
Dar dorinţa sa nemărginită, porumbel a făcut-o
Şi astfel a zburat spre ceruri dintr-odată
Lăsându-şi dezgolită inima toată.
Soarele a vrut să-i dăruiască o floare rară,
Dar l-a refuzat, strigând ca o fiară.
Vântul s-a pornit să fluiere în zori de ziuă
Văzând-o că se destramă cu plânset de rouă
Inima sa rătăcitoare căuta o nouă viaţă
Şi ea dorea de fapt o nouă soaţă
Doar Luna a vrut s-o îmbrăţişeze
Atunci a prins curaj şi a jurat că n-o să mai trişeze
Şi trupul ei de fum s-a transformat
Zburând desculţă spre cea cu suflet amalgat.

12.11.2016

Ritmul picăturilor de ploaie

Afară, un fulger arde o margine de cer
Şi lacrimi de ploaie se amestecă neclar
Secunde topite în ore şi suflete strânse în palme.
Ochii mi se-nchid acoperiţi de pleope pe-ntuneric
Ţi-am scris atunci, târziu ca de obicei,
Şi încă-ţi scriu pe ritmul picăturilor de ploaie
Ce-mi aprind sufletul, orbitoare văpaie.
Iartă-mă, nimic nu are temei!
Şi poate-ţi pare totul himeric,
Dar amintirile mele sunt firave şi calme
Ale tale umplute c-un regret amar
Nebuni pe tabla ta de şah, ce să mai sper?

Negru cad literele, arzând cu focul lor pe file
Îţi scriu că-mi eşti vis neîmplinit,
Predicat într-o frază ce-mi este destin,
Precupeţ ce-mi vinde frânturi de iubire
În dimineți reci de noiembrie.
Mai bine desenam pe mâna ta viaţa
Chiar dacă mâna mea ar fi murit,
M-aş fi iertat!
În faţa ta nu aş fi scris, aş fi cedat.
Te-aş fi privit fără clipiri, aş fi zâmbit,
Dar soarta ne-a cusut strâmb cu aţa
Şi ne îngheaţă în seri cu ger de decembrie
Într-atât încât nu mai simţim nici fericire
Şi ciorile ar fi făcut din inimile noastre un festin
Un chin… şi-ar fi durut cumplit.
Totuşi, îţi scriu acum, când cuvintele-mi sunt fragile.

Dar ele nu-s
S-au ofilit
S-au sufocat.
Le-am căutat,
Le-am recitat, dar nu au mai venit.

Încerc să-ţi scriu şi mâine, sub picături de ploaie gri
Şi cu speranţa că poate ai să vii.

 

-02.11.2016

 

Lasă-mă!

Lasă-mă!
Să respir aer curat
Să mângâi cu degetul dâra primelor raze de soare
Să văd chipul tău șifonat atunci când te trezești
Să gust roua dimineții așezată pe buzele tale

Lasă-mă!
Să simt mâna ta pe spatele meu dezgolit
Să îți ofer un sărut sărat
Să pipăi obrajii tăi înroșiți

Lasă-mă!
Ca să putem merge pe plajă, pierzându-mă în ochii tăi și nu ai mării
Ca să alergăm pe asfaltul încins, ținându-te de mână
Ca să ne rostogalim în iarba mare, îmbrățișându-te cu putere

Ca toate să se întâmple,
lasă-mă!
Când te trezești
Lasă-mă să ies din visul tău!

Sunt

Vorbesc despre timp,
dar timpul sunt eu
Vrei să-ţi fiu răstimp,
dar asta sunt eu…
Cuvinte-n aşteptare
şi totu-i negare.

Întotdeauna vorbesc de durere,
pentru că durere sunt,
spini, ofilire şi cădere
Lăsând sufletu-n penumbră
Şi o viaţă sumbră…
Toate astea sunt.

Sunt vântul, noaptea,
Lacrimile, marea
Sunt angoasă, abis,
Toate cu bis
Sunt acea nebunie intensă,
şi a ei răsuflare convexă.

O flacără consumatoare,
lumini, sclipiri devastatoare
Şi o mică îndoială:
E oare moştenire ancestrală?

09.04.2016

În sfârșit ploaia

În sfârșit ploaia,
Murmur și plâns,
Cântecul Cerului
Sărutând copacii înfloriți,
Ștergând uitările
pline de praf.

Fericit râul de mângâierea norilor
Chemând fluxul ascuns;
Răsărind în urma-i iarba
Risipindu-și prin ea culoarea,
florile de câmp.

În sfârșit ploaia,
Plimbându-se pe malul mării,
Și eu…
Încredințându-mi sufletul
Tunetelor și fulgerelor,
Dăruindu-mi inima
furtunii violente.

Corpul meu este grâul,
Înconjurat de maci,
Invocând ploaia,
Înăbușindu-mi sentimentele
prin picăturile sale reci.

 

23.03.2016

Noi

Când destinul smulge firul
ce sufletele-noadă,
Se ascunde-n ceaţă şirul
şi clipe se destramă,

Noi ne asumăm c-am fost în astă viaţă,
inimi perechi o dată,
Amestecate trist
pe-un cânt de pianist.

Când cad bucăţi de zare
şi nu mai ai ce-mi spune…
Păsări cântă-n amurg
lăsând un vuiet lung

Noi, pribegi prin văi de plângeri
cu ochi de visători
Purtând iubirea ca pe-o cruce,
cu drag, azi nu vrem a mai duce.

Contraste

Demoni deschid drumul spre abis,
Sfâșie suflete pierdute în vis
Și arse, amestecate cu fum
Rămân cu aripile scrum

Și-au răni sute,
Trupuri obosite și mute
Se-nalță învinse spre cer,
Dar eu încă mai sper

Pe inimi se tatuează un vis,
E roșu aprins și arde nestins
Parfum de păcat și dulce sărut
De-amor născut

Drumul spre fericire călcat,
Cântec de harpă nicicum uitat,
În care îngerii-au uitat să spună
Că iubirea nu-i minciună

– Corina Savu – 21.12.2015