Doamna Barbara – Romulo Gallegos

Autor: Romulo Gallegos
Anul aparitiei: 1929
Nr. pagini: 383 pagini

Notă Goodreads: 3.77

Ei bine, de ce să nu recunosc că am cunoscut-o pe temuta Barbara într-o telenovelă. Desigur, cartea nu este mai prejos.
În fiecare capitol autorul aduce în prim plan frumuseţea unei zone amazoniene din Venezuela. La începutul cât şi la sfârşitul fiecărui capitol, ne sunt prezentate flora şi fauna din zonă.
„Câmpia este în acelaşi timp frumoasă şi teribilă; în ea încap lejer viaţa frumoasă şi moartea chinuitoare.”
De la această premisă, lupta dintre civilizație și barbarie, întruchipate de personajele Santos Luzardo și Doña Bárbara iese în evidență, dincolo de a fi reprezentate simbolic prin două dihotomii, protagoniștii reflectă un grad de umanitate reală și profundă.
Pătrundem pe teritoriul doamnei Barbara, Arauca, odată cu venirea lui Santos Luzardo. O călătorie pe apele tulburi ale râului Orinoco, plină de caimani. Misticismul locului este aprofundat atunci când facem cunoştinţă cu Melquiades Gamarra „el Brujeador” (Vrăjitorul). Acest om îl intrigă şi pe cititor ca şi pe Santos care, pentru a-l analiza, îi permite sa călătorească în aceeaşi barca cu el. Echipajul bărcii îl descriu astfel: omul de încredere al Doamnei, bărbat care are puteri necurate, asemănându-i calmitatea și mişcarile cu cele ale celui mai mare caiman pe care gloanţele nu-l ating.

meier012webSantos Luzardo orăşean din Caracas cu rădăcini puternice pe meleagurile Araucăi. Pe cât de bogată şi de splenidă eate această zonă pe atât de însângerată. Teritoriul aparţinând a două familii care au acelaşi sânge, dar pe care şi-l varsă pentru bucata de pământ pe care o deţin. Familia Luzardo şi familia Barquero care şi-au separat teritoriul printr-un gard, continuă să se lupte pentru expansiune. Totuşi, au aceeaşi miză: totul sau nimic. În final, au rămas cu nimic.
Singurul supravieţuitor al luptei dintre familii este Santos Luzardo, pe care mama sa îl duce la Caracas, unde se mută definitv, sau cel puţin până la moartea acesteia.
Lui Santos i-a fost destul de greu să traiască între patru pereţi trişti, fără ca vântul să-i mângâie faţa sau ochii să i se piardă în orizonturile înverzite ale fermei Altamira, dar, cu trecerea anilor, sufletul i-a fost cucerit de oraş. Doamna Asuncion a rămas cu suflet de arendaş și s-a hotărât să nu vândă ferma, căci aceasta îi aducea şi un venit frumuşel. O bună perioadă de timp Santos nu s-a gândit să vândă, aşa cum i-a zis mama lui înainte să moară, dar, în final, decide să vândă pământul familiei Luzardo din Arauca. Păstrarea ar fi fost o opţiune mult mai uşoară decât vânzarea căci nimeni nu o dorea vecină pe Barbara, al cărui teritoriu se mărea cu trecerea zilelor.
Când apare un cumpărător, acesta îl pune pe Santos să facă o vizită la fermă pentru a constata starea deplorabilă în care se află în prezent. Astfel, Santos pleacă a doua zi la Arauca.
images (1)Trecem la povestea Barbarei, un destin crud pentru o tânără cu visuri mari. Povestea frumoasă de dragoste pe care o are cu un băiat numit Asdrubal se zdruncină când acela aude cum tatăl ei vrea să o vândă unui bogătaş. Revolta echipajului navei în care tatăl ei este căpitan duce la moartea tatălui şi iubitului ei. Punctul culminant îl reprezintă pierderea demnităţii în mâinile acelor bărbaţi respingători. Este salvată de un bătrân indian care o duce în sânul familiei lui.
Nici timpul, nici momentele liniștite nu au reuşit să domolească furtuna din inima Barbarei şi focul demonic din ochii ei. Frumoasa guaiana se dedică farmecelor şi vrăjitoriei pentru a suci minţile bărbaţilor pentru ca mai apoi să se descotorosească de ei. De aceea, primeşte porecla Devoratoarea de bărbaţi. Prima sa victimă este Lorenzo Barquero. De pe urma acestei iubiri sălbatice, în pântec i se naşte o suferinţă aşa cum o numeşte Barbara. Atunci când i se naşte fetiţa, nici măcar nu vrea să o vadă. Cu ajutorul colonelului Apolinar, reuşeşte să pună mâna pe averea lui Lorenzo fără a fi căsătorită cu acesta. După ce este dat afară din casa familiei Barquero, La barquerena, Lorenza se mută împreună cu fiica lui în zona care aparţinuse cândva fermei Altamira, chiar la graniţa celor două ferme, cea a familiei Lorenzo şi cea a Barquerenilor, La Chusmita, o cocioabă. Lorenzo devine dintr-un tânăr cu un viitor sdtrălucit, o epavă umană, măcinat de vicii şi de iubirea pe care i-o poartă Barbarei. Nu a mai rămas nimic din pământul familiei Barquero, nici măcar numele fermei, care a fost transformat de Barbara în El Miedo (Frica). Înainte să-l facă dispărut şi pe Apolinar, cu banii şi cu marile lui abilităţi în litigii, devoratoarea de bărbaţi este cea mai mare şi mai temută arendaşă din Arauca.

Cu administratori uşor de mituit, aflată în paragină, gardurile fermei El Miedo se extind pe pământurile altamirene. Ferma Altamira, a familiei Luzardo, devine acum obiectivul predilect al Barbarei. Asta mă duce cu gândul la o bătălie de putere şi dragoste cu năbădăi între Barbara şi Santos.
Cu ajutorul administratorului Balbino Paiba, omul doamnei, şi puţinele vite ale Altamirei sunt marcate cu sigiliul El Miedo.
La 40 de ani, doamna Barbara este o femeie extraordinar de frumoasă.
„Așa era celebră Doamna Barbara: dorinţă şi superstiţie, avariţie şi cruzime şi acolo, în sufletu-i sumbru, un lucru mic, pur şi dureros: amintirea lui Asdrubal, iubirea dureroasă care ar fi făcut-o bună.”
În poveste ne sunt prezentaţi Antonio, prietenul din copilărie al lui Santos şi un angajat nou, credincios familiei Luzardo, Carmelito. De asemenea, Santos face cunoştinţă şi cu cele 8 nepoate ale bătrânului Melesiao, tatăl lui Antonio.

Tânărul Luzardo o salvează pe fiica abandonată a Barbarei și ambele, mamă și fiică, se îndrăgostesc de idealurile lui, de a face lucrurile corect și de a face dreptate. Desigur, lucrurile nu sunt atât de simple. Lupta lui Santos nu este doar cu Barbara. El se luptă cu trecutul barbar, adânc înrădăcinat în Arauca și dorințele sale urbanistice de a transforma câmpia într-un loc edudona_barbara_gallery_acat și drept. Cu Marisela, fiica Barbarei, reușește să-și desfacă frumusețea, inteligența și dreptatea din barbarismul câmpiilor, dar încercările sale de a cultiva pământul însuși, de a introduce incinte și rotații culturilor, de exemplu, sunt un eșec abject. Pământul luptă împotriva-i la fiecare mișcare.

Romulo Gallegos se concentrează asupra peisajului, dar personajele sale sunt, de asemenea, pline de sânge și colorate. Mintea protagoniștilor centrali se răsucește ușor – atât Dona Barbara, cât și Santos fluctuează prea ușor între pace și război, între justiție și violență. Sunt prezente flash-uri ale influențelor sud-americane, realismul magic și utilizarea inteligentă și eficientă a folclorului, cântecelor și basmelor, în special în decizia finală, milostivă a doamnei Barbara.
Poveștile din spate sunt spuse aproape copilăresc ca niște fabule, iar întreaga carte este plină de morale simple și decizii între bine și rău. Scenele de acțiune, romantismul și senzualitatea, impresionează prin povestea tragică a Doamnei Barbara.
Un clasic al literaturii venezuelene, care merită citit.

Anunțuri

Calico – Callie Hart

Autor: Callie Hart
Anul apariției: 2016
Număr pagini: 256
Notă Goodreads: 4.03

Prima carte citită de la acestă autoare.
Este o carte sensibilă, dar tristă.
Callan este un tânăr fotograf talentat, în vârstă de 29 de ani, care duce o viață frumoasă, fiind înconjurat de faimă și femei frumoase. După cum știm, aparențele înșală. Prinde contracte bune și are o prietenă cu care se culcă din când în când, niciunul dintre ei neașteptând ceva mai mult din relație. Asta  explică ce-i unește:
“Busola ta morală este ruptă, de asemenea, dobitocule” îmi spune ea. “Nu ești mai bun decât mine.”
“Vezi, aici te înșeli. Busola mea morală funcționează perfect. Doar am ales să o ignor. Asta e cu totul altceva.”
O viață prosperă, frumoasă, dar cu regretul unei iubiri neterminate. Callan încă tânjește după prima lui iubire, Coralie.
La începutul lecturii am avut tendința să-l detest pe Callan, tipul arogant, care crede că poate obține orice cu frumusețea și statutul său social. Greșit. Am citit în continuare și, cu fiecare pagină, am descoperit un bărbat total diferit.

Coralie este de aceeași vârstă ca și Callan și este o pictoriță cu un strop de succes. Locuiește cu un prieten, dar nu ar deranja-o dacă l-ar pierde mâine. Aparent și ea are o viață simplă și frumoasă, dar a rămas ancorată în trecut, cu 12 ani în urmă., atunci când a fugit pentru a rămâne în viață.

Port Royal, South Carolina, orașul natal, martor al acestei frumoase și triste povești de dragoste. Callan și Coralie, protagoniștii unei frumoase iubiri, născută în adolescentă, dar preserată cu secrete și abuzuri.
Cartea alternează cu scene din prezent și din trecut, când a început relația dintre ei.
Trecutul i-a marcat într-un mod diferit, dar îl trăiesc la aceeași intensitate:
„Uneori mă trezec și nu pot să respir, Coralie. La fel ca tine. Merg pe stradă și te văd peste tot. Așa cum mă vezi și tu pe mine.”
Povestea lor începe când Coralie avea 15 ani și o viață de coșmar. O viață trăită lângă un tată abuziv care a dus și la sinuciderea mamei sale. În fiecare zi îndură bătăi crunte și nimeni nu are nici cea mai mică idee despre acest lucru. Aceste scene sunt cumplit de greu de citit. Sentimentele sunt alambicate. Mi-a venit să intru în acrte și să îi arăt eu individului.
Îl cunoaște pe Callan, vecinul ei, băiatul de care sunt îndrăgostite toate fetele, dar care are ochi doar pentru ea. Nici el nu duce o viață frumoasă. Tatăl îi părăsește, iar mama să are cancer în fază terminală.
Se înfiripă o dragoste dulce, inocentă. Doi copii ce-și găsesc alinarea unul în brațele celuilalt.
Au urmat multe faze urâte, extrem de dureroase, ce sfâșie inima cititorului (nu vreau să dau mai multe detalii).
Apoi Coralie decide să părăsească orașul natal și pe Callan, dar pentru a nu-i provoca suferință îi spune că este supărată pe el și nefericită acasă. Ascunde adevăratul motiv convinsă că el o va însoți dacă l-ar ști, abandonându-și mama pe patul de moarte.
Mi-a plăcut cum el o alintă: Bluebird. ❤

Se reunesc după toți acești ani, la moartea omului care a dus la distrugerea lui Carolie și implicit a relației ei cu Callan, tatăl acesteia.

18960766-_sx540_

Va las să descoperiți restul poveștii 😉

O carte, cum spuneam, extrem de sensibilă. Povestea te emoționează până la lacrimi atât dragostea lot, dar mai ales suferințele. Merită citită, dar cu o cutie de șervețele lângă voi.
O poveste frumoasă pentru care i-aș da 5 stele, dar în aceeași măsură o poveste sfâșietoare pentru care i-aș da 3 stele. Punând în balanță, Calico primește de la mine:

4-stele

Parfumul – Patrick Süskind

Titlu: Parfumul
Autor: Patrick Suskind
Pagini: 254
Anul publicării: 2006, prima publicare 1985

Descriere: „Iti poti inchipui, cititorule, o lume formata numai din parfumuri, duhori, miresme? Iti poti inchipui un om care nu cunoaste viata decat mirosind-o? ti-ai dat seama ca vechiul si noul se pot distinge prin miros, ca orice cuta a trupului tau e un receptacul de miresme si ca totul in lume are o amprenta olfactiva? stii ca fiecare om este un parfum inconfundabil, ca parfumul tau te poate face anonim sau irezistibil?
A fost odata un barbat care a descoperit in distileria trupului sau un parfum trecator pe care voia sa-l stapaneasca pentru totdeauna: parfumul de tanara femeie.
Observatia criticului: Cadrul este Franta de secol XVIII. Cartea poarta insa unul dintre semnele de recunoastere a capodoperei: iti schimba imaginea asupra lumii de azi. O imbogateste.”

Atât de mult mi-a tremurat mână să dau 5 stele…
4 stele pentru că au fost scene care mi-au produs un dezgust total, de mirosuri și parfumuri „delicate”.
De exemplu:
Străzile trăsneau a gunoi şi bălegar, cărţile dosnice a urină, casele scărilor a lemn putrezit şi murdărie de şobolan, bucătăriile a varză stricată şi seu; încăperile nearisite duhneau a praf mucegăit, dormitoarele a cearşeafuri unsuroase, a paturi de puf umed şi a mirozna înţepător-dulceagă din oalele de noapte.
Jean-Baptiste Granouille este, încă de când îl naște mama sa, un monstru, fără sentimente și, surprinzător, fără miros. Acest personaj este printre preferații mei tocmai pentru faptul că el nu are sentimente, nu percepe emoții. De ce? Pentru că ele nu au miros. Dragostea nu miroase a trandafir, fericirea nu-i scaldă plămânii cu praful ei de vanilie.
Amărăciunea durerii și duhoarea tristeții nu le simte, cu toate că viața lui este un dezastru total. Abia născut, schimbă mai multe doici și chiar preotul își dă seama că ceva necurat sălășluiește în micul Granouille: să dispară pe loc… „dracul” ăsta, ar fi vrut să spună.
În ciuda aspectului contestabil, am adorat acest personaj. Luptă să trăiască cu fiecare strop de putere (ca în momentul în care, în casa lui parfumeur Baldini doctorul îl dă ca mort, dar, în câteva zile, se recuperează miraculos când bătrânul îi spune că există mai multe metode de a crea parfumuri), deoarece el are o gamă atât de bogată de mirosuri în mintea lui sau, mă rog, în nasul lui.
Este o carte care trebuie citită și cred că îl veți îndrăgi pe acest Jean-Baptiste.

Propoziția perfectă pentru a descrie această carte: „deeply, lushly, delightfully sinister.” (Christy Lemire, Associated Press)

4-stele