„Eterna” fericire

 

 

Cine ar putea spune că este uşor să trăieşti cu Alicia, o femeie aflată mereu în vizorul poliţiei? Doar Beba.
Poate datorită faptului că nu există în arhivele poliţiei sau al oricărei alte instituţii. Este doar un nume: Beba. Doar străzile pe care a mers desculţă, a privit descumpănită în jurul ei, a îndurat frig şi foamete, o mai pot recunoaşte. Pentru ele, ea nu este un simplu nume, ci un suflet inocent, al cărei inimi nu a putut fi pătată de umilinţele societăţii.
Destinul ei, ca al multor altor personaje ale romanului, se schimbă din momentul în care o cunoaşte pe misterioasa Alicia Salazar, Ducesa. O consideră o soră mai mare, un exemplu de urmat deşi argumentele îi sunt contestate.
Atunci când pătrunde din lumea nimicniciilor în lumea opulenţei, se menţine pe linia dignităţii, a bunei credinţe. Nimeni nu reuşeşte să-i vadă rănile sufleteşti, adânci şi sângerânde, pentru că le bandajează cu veselie exacerbată şi inocenţă.
Viaţa nu o va îmbrăţişa cu bucurie şi fericire deplină. Frumoasa fată ce şi-a păstrat zâmbetul şi după uragan, va trebui să-şi împartă inima între iubirea necondiţionată faţă de Alicia şi prima iubire, cea necunoscută, primul fior; poliţistul Juan Diego.

Citeşte Aripi smulse pentru a cunoaşte povestea Bebei.

PS: nu rata filmuleţul de prezentare de mai sus 🙂

Anunțuri

Exilul unei inimi

Calea vieţii este un cumul de intersecţii, ale căror drumuri sunt presărate cu lucruri imprevizibile şi un final incert.
Ramiro Duque s-a aflat de multe ori în mijlocul a diferite intersecţii, dar mereu alegând cel mai greu drum, la sfârşitul căreia se află o nouă intersecţie.
La douazeci şi opt de ani a devenit cel mai tânăr procuror al Parchetului General din Sinaloa. În scurt timp, renunţă la cariera de procuror pentru cea de avocat. Majoritatea magistraţilor îl consideră pe Ramiro Duque unul dintre cei mai abili avocaţi, poate şi pentru că, în sala de judecată, mulţi au pierdut în faţa lui cauze grele. Despre fostul procuror se spune că simte mutările  pe care urmează să le facă adversarii săi.
Se retrage inexplicabil, servind o singură cauză. Pe cea a Aliciei Salazar, alias Ducesa.
Cu prestanţă, siguranţă, inteligenţă ascunde, în cel mai adânc colţ al inimii, o iubire obsesivă, ce ameninţă să zdruncine tot universul său. Unul închis ermetic pentru toată lumea… cu excepţia ei. Singura şi unica persoană care şi-a croit drum pentru a-l face să admită că obrajii pot avea culoarea roşie, că trupul îi poate tremura la o simplă atingere, că inima poate intra şi în viteza a doua la o adiere de parfum.

Pe toate acestea, inima le va putea face în exil, doar pentru a sta în apropierea Aliciei. Pentru a o putea proteja de duşmani, dar şi de ea însăşi aşa cum declară la un moment critic din viaţa lui, trebuie să rămâne cu picioarele pe pământ, gândind şi nu simţind. Ca să rămână lucid şi raţional, şi-a trimis inima în exil, acolo unde să nu poată fi atinsă de Ducesă. De fiecare dată când sentimentele primează, inventează orice scuză pentru a sta departe de ea.
Nu se dă în lături să o apere, indiferent de vinovăţia sau nevinovăţia ei, rămânând cel mai de temut în lumea justiţiei.

Sentimente în derivă

Carlos Diaz, autoproclamat cel mai fericit om de pe faţa pământului, pierde totul într-o închidere de ochi a destinului. Odată deţinător al dreptăţii şi al unei mari iubiri, acum posesorul unei mari dileme.
Atunci când rezolvarea ei se află în mâna mai multor persoane, este simplu să-ţi refaci puzzle-ul vieţii şi să mergi mai departe. Pentru Carlos, puzzle-ul se află în mâna unei singure persoane, Alicia Salazar.
În preajma ei, frontiera dintre dragoste şi dreptate devine atât de subţire, aproape invizibilă. Pentru ca cele două, dreptatea şi iubirea, să nu se mai intersecteze niciodată, şi-a pus ca barieră verigheta. Cea care păstrează o pecete sângerândă pe inimă şi o promisiune sacră în gând.
Verigheta îl determină să ascundă, sub pretextul dreptăţii, o răzbunare de nestăvilit.
Considerat cel mai bun detectiv din El Fuerte, nu se dă în lături să folosească justiţia pentru propriul beneficiu. Totul, la început, a decurs aşa cum plănuise, rece, de neclintit, dar viaţa nu vrea să urmeze cursul dat de Carlos. Îşi scoate pe masă propria carte şi aşteaptă ca detectivul să îşi mute propriile cărţi. Destinul lui joacă doar o carte, asul sau… dama; Alicia. În faţa acestei unice cărţi, Carlos va trebui să pună la bătaie întreg pachetul. Unul presărat cu ură, dragoste, compasiune, neputinţă…
Deşi, la mijloc există promisiunea, se urăşte pe el, pentru neputinţa de a săvârşi, spontan şi repede, cel puţin un gest prin care toată starea aceea de compasiune, de ocrotire pe care o simte pentru Alicia să dispară.
Încercase de nenumărate ori să fie imperturbabil în prezenţa ei, dar când este la un pas distanţă, vraja verighetei dispare. Gândurile şi le poate manipula, obligându-le să nu uite moartea mamei sale, să nu şteargă trădarea Aliciei, dar inimii nu-i putuse impune nimic. De câte ori încerca să o facă, ea se răzvrătea şi apăsa pedala acceleraţiei, ori de câte ori o vedea pe Ducesă.
Prins în vâltoarea unei dreptăţi oarbe şi a unei iubiri de neuitat, Carlos va avea în mâinile sale frâiele propriei vieţi. Va trebui să facă alegerea corectă, dar să facă şi sacrificii.

Sacrificând dragostea pentru dreptate sau…
Sacrificând dreptatea pentru dragoste?
Aceste două întrebări vor prima în primul volum al  romanului Aripi smulse. De  alegerea uneia dintre întrebări, va depinde şi soarta lui Carlos Diaz. Destinul îl va pune la grea încercare. Va şti să aleagă corect sau se va precipita?

Alege-i răspunsul şi vei putea descoperi detalii despre volumul al doilea al romanului. Nu rata nici video-ul de mai sus, ce ascunde un mic, dar esenţial indiciu despre destinul detectivului Carlos Diaz.

O viaţă în contraste

Alicia, cea despre care se spune că dacă o laşi să intre în viaţa ta, soarta nu mai este în mâinile tale.  Ochii verzi, dacă o priveşti direct în ei, sunt pierzania ta.
Dacă o întâlneşti ziua pe stradă, ai în faţă o privelişte ravisantă. Razele soarelui se joacă cu pletele ei, pictându-le în portocaliu şi blond roşiatic. Unduirea corpului său naşte pe retină străluciri devoratoare.
Pe timp de noapte, lumina lunii aruncă asupra ei o aură misterioasă, nepământeană. O apariţie venită din tenebrele nopţii. Întunericul fusese mereu un bun aliat, servind drept felinar pentru paşii ei pierduţi. Acel întuneric de care mulţi se înspăimântă.
Pe scurt, un diavol transformat în femeie.

Cărui fapt sau căror întâmplări i se datorează transformarea, nu le cunoşte nici ea.
Dintre filele amintirii sale, mâinile minţii scot la iveală o luptă permanentă, contra-cronometru, cu viaţa. Mereu pe fugă, mereu contestată şi mereu acuzată, căutând acel sentiment reconfortant de libertate, îmbibat cu fericire.
Pentru a supravieţui a trebuit să renunţe la tot şi să stea în apropierea unor persoane influente, dar cu reputaţie contestabilă, precum şeful cartelului Juarez sau ca magnatul Gregorio Camargo.
Ceea ce Alicia conştientizează, cu precizie enervantă, este că nu are curaj să redevină om. Îşi împărţise viaţa în două perosnalităţi complet diferite, anatagonice. Persoana pe care toţi încearcă să o formeze malefică şi incapabilă să simtă ceva şi o personă ce doreşte doar atenţie, iubire, o viaţă liniştită. Cele două personalităţi se luptă să fie una singură, dar au acelaşi corp şi acelaşi chip.
În acest moment este liberă, dar se simte prizoniera unui bol de cristal aruncat într-un colţ liniştit şi nevăzut. Momentele de frică şi neputinţă ce pun stăpânire pe el, agitându-l în toate direcţiile cu o putere imensă, o destabilizează psihic. Plictisite să se mai joace, îl aruncă cu susul în jos într-un subsol întunecat.
Acum, târăşte după ea regretele unei vieţi trăite totdeauna între paranteze. Hăituită de doruri adânci şi de dureri sfâşietoare, devine Ducesa, o femeie frivolă, rece şi calculată.
Să fie Ducesa carapacea indestructibilă ce acoperă fragilitatea, nesiguranţa şi înocenţa Aliciei sau…
Să fie Alicia, cea cu inima îmbâcsită de resentimente, umbrită de regrete şi pustiită de orice speranţă, formatoarea Ducesei, femeia acuzată de tot felul de atrocităţi?

Urmăreşte firul naraţiunii şi vei vedea prin ochii ei un alt mod de viaţă, o luptă continuă cu propria ta persoană, de altfel, cea mai grea luptă din păienjenişul vieţii.
Citind Aripi smulse, îţi va reveni cea mai grea misiune, aceea de a descifra misterul ce o înconjoară pe Alicia Salazar; Ducesa.

Ironia uitării

recuerdos

Când vrei să scapi de trecut, îl dai uitării.
Să-l ascunzi într-un loc întunecat şi prăfuit al fiinţei tale, nu înseamnă că l-ai uitat ci că te-ai prefăcut că-l uiţi. Ce este de-a dreptul înfricoşător, este faptul că atunci când iese din carapacea lui, loveşte cu o forţă devastatoare. Când tot ce ai ţinut ascuns revine în viaţa ta, te transformă complet. Nu mai eşti aceeaşi persoană. Şi de fiecare dată când iese o amintire nouă eşti altă persoană.

De la întoarcerea în oraşul El Fuerte, amintirea trecutului ei trist şi dureros o amorţea. Dintre filele amintirilor, mâinile minţii sale scoteau la iveală noi şi noi întâmplări, o mlaştină de sentimente contradictorii. Evită pe cât posibil să nu se întâlnească cu somnul pentru că nu mai poate distinge realitatea de vis. Luptă să îşi acopere cicatricile, să îşi ascundă slăbiciunile, punând în practică un întreg spectacol pentru ca ceilalţi să nu le vadă. Asta însumează minciunile, devierile de la subiect, acţiuni pe care nu şi le asumă. Minciunile pot ascunde, însă, mari adevăruri, ce pot schimba vieţi şi destine.

Pentru ea, uitarea devine o armă cu două tăişuri. Acum când viaţa o pune faţă în faţă cu trecutul, ce va face?
Conştientiza că trebuie să renunţe la orice urmă de umanitate pentru a putea suparvieţui.

Pentru a-şi putea învinge temerile trebuia să fie puternică, rece şi calculată. Să fie exact cea despre care lumea vorbea. Femeia ce calcă pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile. Din nou trebuia să abandoneze orice speranţă şi visul trăirii unei vieţi normale. Ar fi vrut să ascundă mormanul incertitudinilor sub preşul iluziilor. În timp ce toată fiinţa ei se împăcase cu respingerea, inima cerşea beneficiul îndoielii.

Aceasta înseamnă, pentru Alicia, ironia uitării. Neştiind să lupte, în momentul potrivit, contra himerelor vieţii ei zbuciumate.

Lăsase totul în mâinile timpului, dar… Timpul, uneori, nu este medicament pentru răni. Le poate ascunde de ochi, dar de inimă nu le poate ascunde.

Iubirea nu se schimbă ci persoanele

1183634915_wm_hands11

Singura ieşire din labirintul suferinţei este iertarea şi există un singur lucru ce are puterea să le schimbe viaţa. Iubirea.
Ce se întâmplă atunci când el refuză să îi acorde iertarea?
Ce se întâmplă atunci când ea refuză să dea şi să primească iubire?

Alicia şi Carlos nu mai erau aceeaşi, dar iubirea încă ardea ca o văpaie în inimile lor. O flacără ce creşte sub forma răzbunării, a orgoliilor prosteşti şi ambiţiilor devastatoare.
Se ura pe el, pentru neputinţa de a săvârşi, spontan şi repede, cel puţin un gest prin care toată starea aceea de compasiune, de ocrotire pe care o simţea pentru ea, să dispară. În adânc, alte şi alte oi negre îşi făceau locul, ameninţând astfel ca turma să se transforme într-o haită de lupi înfometaţi. Carlos nu a ştiut, îşi spunea mereu cu un soi de resemnare, să se bucure de unicitatea unei clipe, de persoana de lângă el. De aceea se întreabă adesea dacă nu cumva este esenţial să ştii cum să-ţi estompezi reliefurile trăirilor furtunoase, ale sentimentelor compulsive. Să apari mereu stăpân pe situaţie, pe tine însuţi. Imperturbabil, chiar dacă în adânc se rostogolesc cele mai învolburate valuri…
Pe el gândurile îl măcinau şi se lăsa cuprins de impulsuri, dar ea era diferită.
Avea rafinamentul necesar să ascundă furia în forme şi cadre care maschează totul. Era posesoarea celei mai calculate atitudini, deşi purta povara unei vieţi trăite mereu între paranteze. Capabilă să ascundă, în tenebrele sufletului ei, cele mai cumplite trăiri.

Alicia are o singura slăbiciune. Carlos. Doar în preajma lui redevine umană, sensibilă şi vulnerabilă.

Carlos are o singură slăbiciune. Alicia. Doar în preajma ei experimentează sentimete diametral opuse, iubirea cea mai aprinsă şi ura cea mai aprigă.

Când sunt unul lângă altul, acel spaţiu minuscul dintre ei crează o prăpastie plină de emoţii şi amintiri, o barieră imposibil de trecut.

Vor învăţa să ierte şi să se schimbe pentru iubire?

Chipuri iluzorii

masti


Oamenii zâmbesc pentru a ascunde adevărul. Spun că sunt fericiţi în timp ce ascund minciunile în cuvântul iubire. Primind iubire, nu înseamnă că o ai. Respirând, nu înseamnă că trăieşti. Ascunzând ceasul, nu înseamnă că timpul nu trece.

Corina Savu – Aripi smulse

Masca Sclipirilor false 

alicia Prestigiul, frumuseţea, aroganţa voalează incertitudini, slăbiciune şi solitudine. Toată durerea ce o chinuia, atât de aproape de nebunie, a ascuns-o sub preşul trufiei. Dincolo de zâmbetul ei, puţini sunt cei care-i pot vedea sufletul disperat. Voia să aibă o nouă inimă, lipsită de orice sentiment. Una pe care să o înveţe să facă primii paşi într-o lume plină de fericire, iubire, încredere. Sau măcar să aibă posibilitatea să şi-o vândă pe cea de acum. Ar fi dat-o gratis oricui ar fi dorit-o, dar cui? Nimeni nu ar fi acceptat o inimă îmbâcsită de resentimente, umbrită de regrete şi pustiită de orice speranţă. Lumea nu are nevoie de ea, destinul nu o recunoaşte şi timpul nu-i este favorabil. În ciuda atâtor impedimente, găseşte puterea de a oferi, celor dragi, acele sentimente ce ei i-au fost renegate. Pentru restul lumii este un mister, un blestem…

carlos

Masca Inimilor suprapuse şi opuse

Deşi întrezăresc linii finale diametral opuse, o inimă ce urăşte orbeşte şi o inimă ce iubeşte nebuneşte, se contopesc într-o inimă statică. Posesorul acesteia încearcă să o ţină ascunsă sub capa dreptăţii. Două mărgele gri, ascund o temniţă în care un suflet mucegăit de suferinţă, ros de durere, caută ieşirea spre o răzbunare amoroasă. Ceea ce încearcă să ascundă cu toată forţa, acea iubire perfectă, abandonată şi îngropată în trecut, într-un final îl acaparează. În acelaşi timp, gândul rece şi tăios că se lasă purtat de o patimă trecătoare, că prin asta îşi adaugă o existenţă culpabilă, îl face vulnerabil.

ramiro

 Masca Cavalerului Întunecat

Despre fostul procuror, se spune că simte mutările pe care urmează să le facă adversarii săi. A reuşit să se impună printr-un stil acid şi sarcastic. Cu prestanţă, siguranţă, inteligenţă ascunde, în cel mai adânc colţ al inimii, o iubire obsesivă, ce ameninţă să zdruncine tot universul său. Unul închis ermetic pentru toată lumea… cu excerpţia ei. Singura şi unica persoană care şi-a croit drum pentru a-l face să admită că obrajii pot avea culoarea roşie, că trupul îi poate tremura la o simplă atingere, că inima poate intra şi în viteza a doua la o adiere de parfum.

beba

Masca Eternei Fericiri

Carenţele îmbrăcate în cel mai inocent zâmbet, cu cel mai senin chip.

Neştiind cum sună o vorbă bună, căldura unei îmbrăţişri, dar ştiind, cu precizia unui ceas elveţian, umilinţele, a zâmbit. Atunci când pătrunde din lumea nimicniciilor în lumea opulenţei, se menţine pe linia dignităţii, a bunei credinţe. Nimeni nu reuşeşte să îi vadă rănile sufleteşti, adânci şi sângerânde, pentru că le bandajează cu veselie exacerbată şi inocenţă.

julian

Masca Egoismului suprem

La decădere se ajunge cu paşi mici care se adună. Mai întâi îţi joci banii sau libertatea. Dacă pierzi, mai rişti ceea ce ţi-a rămas; şi continui să greşeşti şi când nu îţi mai rămâne nimic, joci propria viaţă. Aceasta era sentinţa usturătoare a omului ce ţine în mâna sa sabia justiţiei. Pentru a intra în posesia ei, a sacrificat absolut tot ce avea: familie, prietenie, iubire. Totul pentru a ajunge sus, tot mai sus. Sub postura trufaşă, sub tonul impunător al vocii ţine, perfect sub control, omul gârbovit de regrete, doruri şi tristeţi.

ultima

Toţi avem câte o mască, dar unii au mai multe. Care dintre ei amanetează tot ce are şi tot ce este, doar pentru a o purta pe aceasta? Cine are suficient curaj să se ascundă sub cea mai temută mască?

Aceea capabilă să vadă dincolo de măştile ordinare, pe adevăraţii purtători şi să-i condamne după propriile legi şi dorinţe arzătoare .

Fiecare locuitor din El Fuerte poartă o mască. Acestea sunt câteva dintre ele. Pe celelalte le puteţi descoperi singuri în viitorul apropiat.