De ce Aripi smulse? De ce coperta aceasta?

Este imperios necesară o explicaţie a titlului romanului şi implicit a copertei sale, care induce cititorul în eroare. Nu mare este uimirea lor atunci când descoperă un roman poliţist şi nu unul fantasy.
Aripi smulse a fost decizia finală deoarece:
– în pofida a tot ceea ce se spune despre ea, Alicia ia sub aripa sa protectoare suflete rătăcite;
– două suflete îşi împreunează aripile pentru a proteja o iubire inocentă (Beba şi Juan Diego);
– personajelor le este greu să aibă speranţe şi vise atunci când le-au fost smulse înainte să le aibă;
– atunci când au avut încredere în persoanele de lângă ele, acelea le-au smuls-o voit sau obligaţi de împrejurări;
– atunci când au avut nevoie de sprijin au primit în schimb umilinţe, durere şi lacrimi;
– unii nu cred în iubirea adevărată pentru că le-a fost smulsă înainte să cunoască una, iar alţii nu au mai lăsat mugurii unei iubiri vechi să încolţească în inimile lor;
– propriile vieţi nu mai sunt în mâinile lor, ci în mâinile unui păpuşar nebun, care-i pândeşte din umbră (aripi smulse=vieţi smulse)
Coperta=hiperbolă. Alegerea ei se explică în felul următor.
Avem:
– fata cu părul ei roşu asemeni Aliciei Salazar, personajul principal feminin;
– îmbrăcămintea ce ne duce cu gândul la femei cu sânge nobil, porecla Aliciei (Ducesa)
– cerul ce indică vremurile tulburi care s-au abătut asupra oraşului El Fuerte;
– ariditatea locului ca terenul „minat” pe care calcă fiecare personaj, căci toţi poartă după ei secrete care le marchează viaţa şi le-o influenţează şi pe a celor din jurul lor.
Aripile negre au multiple semnificaţii:
– fiind Alicia purtătoarea lor semnifică viaţa grea, plină de mister şi suferinţe a acesteia;
– aripile, gândite ca reprezentând viaţa, de culoare neagră, semnifică şi vieţile care stau sub mantia neagră a morţii, gata să fie sacrificate.
După numeroase încercări, am realizat că titlul nu este pur şi simplu titlu, ci chintesenţa actului scriitoricesc.

Anunțuri

Lansare de carte ~ Aripi smulse (vol. I si II)

Vă invităm cu drag, în ziua de 14 ianuarie, în cadrul lansării romanului Aripi smulse (vol. I si II).

“Aripi smulse” este un cocktail literar fermecător, cu tuşe de policier, marcat de aroma exotismului locului geografic, despre putere şi puterea dragostei, despre vise numite sau nenumite, ascunse în cotloanele întortocheate ale unor suflete fragile, despre trufie şi nostalgii delicat tăinuite, despre rătăcire ca drum al regăsirii, dar şi despre rătăcire ca fundătură întunecată, despre sentimente şi resentimente, despre pierzanie şi moarte, despre vinovăţie.” – Mihail Soare

Invitat special: Ana Nedelcu – filolog, scriitoare, editor de carte, traducător, trainer în Scrierea Creativă şi reprezentant în România al World Poetry Canada & International

Proiect realizat în parteneriat cu editura “Smart Publishing” Bucureşti şi Anticaffe New Experience Ploieṣti.

Detalii event aici https://www.facebook.com/events/1139239989458295/?active_tab=about

Vă aşteptăm cu drag!

Ar putea fi

Sunt replica ştearsă a ceea ce lumea ar vrea să fiu, dar nu sunt nici pe departe ceea ce şi-ar dori sufletul meu.
Pot fi multe lucruri pentru cei din jur. Pot zâmbi când ei zâmbesc, pot plânge când ei plâng, pot părea îngrijorată, entuziastă sau melancolică. Pot să-ţi fiu prietenă, confidentă, soră, iubită, înger sau demon. Pot aduce, cu un singur cuvânt, alinare sau disperare. Îţi pot fi pedeapsă sau binecuvântare. Te pot judeca sau ierta. Îţi pot face raiul nemilos şi infernul dulce.
Pot ignora durerea pe care greşelile noastre mi le provoacă, o pot ascunde, pot zâmbi chiar dacă aş vrea să plâng. Te pot minţi cu zâmbetul pe buze că totul e bine. Te pot ierta, dar nu voi uita trădarea. Stropii ei distrug tot şi mă transformă în ceea ce nu mai vreau să fiu: o femeie de piatră cu suflet de tinichea.
Îmi ucid iubirea, îmi aduc durere, îmi smulge aripile
Şi aş putea trece şi peste asta, te-aş putea minţi din nou, aş putea chiar să mă mint pe mine. Nepăsarea ta îţi va aduce nepăsarea mea.
În schimbul suferinţei pe care o provoci îţi voi da şi mai multă suferinţă. Vei simţi şi tu răsuflarea rece a deznădejdii şi îţi vei dori să nu mă fi neglijat vreodată. Vei simţi atingerea rece a sfârşitului.

Dar atunci va fi doar… PREA TÂRZIU

  • Alicia Salazar

Urmele trecutului

– Mulţumesc că ai venit, dragul meu! Sper ca în noaptea asta să putem vorbi, merse în direcţia lui.
-Hei! Tu acolo, eu aici, delimită Carlos spaţiul dintre ei, făcând semne cu mâinile.
– Nu o să crezi nimic din ce îţi voi spune, nu? se opri la câţiva paşi de el.
– Dacă ceea ce cauţi este complicitatea mea, te înşeli. Dacă vrei să-ţi mărturiseşti delictele, secţia de poliţie este locul ideal şi indicat.
-Te-am chemat aici pentru a vorbi cu onestitate, îşi frecă mâinile una de cealaltă, anxioasă.
– Asta! aplaudă efervescent.Atunci fii sinceră! Hai să fim sinceri! Asta e perfect! Să îcepem prin a şti de ce m-ai abandonat în ziua nunţii, ţipă nervos.
– M-am gândit de mii de ori, dar cu cât mă gândesc mai mult, sunt tot mai convinsă că trebuie să tac, dădu un pas înapoi, neîncrezătoare.
– Alicia, tu crezi că eu am cu adevărat încredere în tine? Faptul că te-ai întors nu mai reprezintă nimic pentru mine. Nu mai are nici o valoare. Mai mult, de ce ai făcut-o?
Lacrimile ei se scurgeau în interior sub forma unor picături de rouă, bucăţi de suflet, în mici stropi cristalini,…

– fragment Cap. 2 Reminiscențe

 

El spunea că încrederea nu trebuie să fie doar verbală, aşa că atunci când ea era neînţeleasă de toţi, el trebuia să păşească în faţă, apărând-o. Să-şi folosească încrederea lui pentru a o proteja. Să-şi folosească zâmbetul ca să alunge toate lucrurile care o nelinişteau.

Atunci când ea l-a îmbrăţişat pentru prima dată, a realizat că atunci când te îndrăgosteşti de acea persoană, pentru că vrei să fii cu ea, eşti dispus să faci orice. Când te-ai îndrăgostit de acea persoană, pentru el, de asemenea vei fi capabilă să renunţi la tot.
Pentru el, s-a forţat să fie mai curajoasă şi mai puternică. Chiar dacă inima-i era în suferinţă nu a contat pentru că…
Pentru că a realizat că adevăratul înţeles al lui Te iubesc câteodată înseamnă că nu trebuie să fie împreună cu el pentru a-l spune.

Între aceste variabile stau confortabil: trecerea anilor, neînţelegerile şi secretele.

Cap 2. Simfonie de sentimente

– fragment –

Alicia se trezi în urma a cel puţin trei ore chinuite de somn. Se ridică şi se îndreptă, sprijinindu-se de pereţi, spre baie.
Lăsă apa să curgă şi în timp ce aburii se ridicau ca o pâclă umedă şi fierbinte, se aşeză pe marginea căzii. Ar fi dat orice, numai să fie lăsată în pace. Simţea că oamenii din jur începeau să o sufoce şi nu-i păsa. Era o stare plăcută şi ameţitoare. Nici nu mai realiză că era îmbrăcată şi intră sub duş. Telefonul suna, ştia că era Matias. Ştia cu atâta certitudine că rămase nemişcată, părul lipindu- i-se de faţă. Sună din nou. Se dezbrăcă prin mişcări mecanice, ţinându-şi respiraţia ca şi când acele mişcări lente şi liniştea puteau să schimbe cursul lucrurilor care i se întâmplaseră până atunci. Soneria se auzi din nou. Ieşi de sub duş, îşi puse un prosop de jur-împrejur şi se întoarse în cameră, lăsând dâre de apă în urma ei. Telefonul era pe cearceaf, negru, mic. Îl privi fără să îl atingă. Sună din nou, permiţându-i să vadă un număr necunoscut. În acel moment auzi un bărbat. Dacă sună vreodată, înseamnă că am murit. În acel moment, fugi. Fugi şi nu te opri, pentru că nu voi mai fi lângă tine să te ajut. Dacă ajungi vie, oriunde vei ajunge, bea o tequila în memoria mea.
Apa i se scurgea de pe corp, formând în jurul ei o baltă. Telefonul continua să sune, şi ştia că nu trebuie să răspundă. Într-un final îl luă şi îl opri. Vocea îi repeta: Fugi!
Frica veni pe neaşteptate, foarte diferită de tot ceea ce simţise până atunci. Acum era o explozie de sentimente şi de nebunie ce o făcură să ţipe scurt, sec, ducându-şi mâinile pe cap. Picioarele nu o mai puteau susţine,
astfel încât căzu pe pat. Privi în jur: pereţii albi, tablourile cu peisaje frumoase, tot ceea ce ea colecţionase pentru ca acesta să fie un cămin cald şi confortabil. Se văzu în oglinda mare de pe uşa şifonierului: aproape dezbrăcată, udă, şuviţe de păr lipite de faţă şi, printre ele, ochii verzi ieşiţi din orbite.

Amintirile

Suspin după suspin respira şi lacrimile prin suflet îi rătăceau. Amintirea trecutului său trist şi dureros o amorţea… Realiza că se transforma în ceea ce nu voia şi contra căreia luptase încontinuu: o femeie de piatră cu suflet de tinichea.

Cap.5 – Damnarea unui suflet rătăcit, Aripi smulse – Corina Savu

Amintirile, bucăţele smulse din noi, dăruite celorlalţi. Bucăţele de zâmbete desenate pe nisipul sclipitor al plajelor şi spălate de pletele sinilii ale valurilor mării. Bucăţele de timp scurse din clepsidra clipelor de neuitat. Bucăţi de inimă dăruite în stânga şi-n dreapta, pe negândite, dintr-un impuls al iubirii.
Unele au parfum dulce ce rămâne impregnat pe nervul olfactiv, altele miros de fum ce se prinde de noi ca o pâclă ce îmbâcseşte sentimentele şi gândurile.
Unele sunt boboci de flori udaţi şi dincolo de eternitate, altele sunt flori uscate, păstrate între cărţi antice cu pagini îngălbenite.
Altele sunt păsări ce şi-au uitat drumul spre casă.

Amintirile… tiocuri înfipte în minţi chinuite. Spini ce străpung tălpile goale ale visătorilor ce s-au lăsat seduşi de cuvinte deşarte şi ispititoare. Izul deziluziilor ce cuprind inimi firave şi ghearele negre ce lasă răni adânci pe suflete naive.
Când au puterea să ne transforme, am vrea să le ştergem…

„Eterna” fericire

 

 

Cine ar putea spune că este uşor să trăieşti cu Alicia, o femeie aflată mereu în vizorul poliţiei? Doar Beba.
Poate datorită faptului că nu există în arhivele poliţiei sau al oricărei alte instituţii. Este doar un nume: Beba. Doar străzile pe care a mers desculţă, a privit descumpănită în jurul ei, a îndurat frig şi foamete, o mai pot recunoaşte. Pentru ele, ea nu este un simplu nume, ci un suflet inocent, al cărei inimi nu a putut fi pătată de umilinţele societăţii.
Destinul ei, ca al multor altor personaje ale romanului, se schimbă din momentul în care o cunoaşte pe misterioasa Alicia Salazar, Ducesa. O consideră o soră mai mare, un exemplu de urmat deşi argumentele îi sunt contestate.
Atunci când pătrunde din lumea nimicniciilor în lumea opulenţei, se menţine pe linia dignităţii, a bunei credinţe. Nimeni nu reuşeşte să-i vadă rănile sufleteşti, adânci şi sângerânde, pentru că le bandajează cu veselie exacerbată şi inocenţă.
Viaţa nu o va îmbrăţişa cu bucurie şi fericire deplină. Frumoasa fată ce şi-a păstrat zâmbetul şi după uragan, va trebui să-şi împartă inima între iubirea necondiţionată faţă de Alicia şi prima iubire, cea necunoscută, primul fior; poliţistul Juan Diego.

Citeşte Aripi smulse pentru a cunoaşte povestea Bebei.

PS: nu rata filmuleţul de prezentare de mai sus 🙂

Un fragil supliciu

Privea singurătatea din jurul ei și asculta liniștea apăsătoare a conacului. Se simțea prizoniera unui bol de cristal aruncat într-un colț liniștit și nevăzut. Dintr-odată frica și neputința puneau stăpânire pe el, agitându-l în toate părțile cu o putere imensă. Plictisite să se joace, îl aruncau cu susul în jos, într-un subsol întunecat, izolat.

Toate începuturile poartă în ele un sfârșit, pe care l-am renegat, sperând la nemurire. Umbra lui vine ca o mare zbuciumată de furtună, înghițind totul în calea sa. Cel ce are să stingă bătăile plăpânde ale inimii, să întunece ultima sclipire din privire și să lase în urmă o plajă deșertică.
Secundele ce mai rămân se transformă în amintiri.
Am obosit și trupul dorește să se oprească, să se ascundă de ochii lumii nebune în care trăiesc și, pentru o milisecundă, să par fericită.
Picuri înghețați s-au lipit de aripile sufletului. Se smulg una câte una, dezgolindu-mă în fața lumii. Sentimentele se pitesc în nimicnicia ființei mele. Inima își construiește fortăreață.

Nu pot decât să urlu, dar cuvintele-mi sunt tăcute și…
Și dacă ar urla toate femeile de pe lumea asta, nu ar putea să-mi acopere nici măcar șoapta.

Confruntarea trecutului

Alicia simţi adânc în inimă dispreţul lui.

– Ce vrei de la mine?
– Ce vreau de la tine…, încetând să o mai privească. Îşi scoase o ţigară şi o privi din nou. Să îi admire ochii stinşi de frică îl excita. Ce crezi tu că aş vrea eu? întrebă cu sarcasm.
Încerca să ignore întrebarea deoarece răspunsul o îngrozea. Se simţea insignifiantă lângă el.
– Am încercat să îţi explic atunci, spuse cu lacrimi în ochi. Am încercat să îţi cer iertare, dar nu ai vrut.
– Ce uşor! Mă nenoroceşti şi apoi vrei să îţi ceri scuze. Uită-te bine la mine, îi porunci cu dispreţ. Crezi că am venit până aici ca să îţi cer explicaţii? Ea negă din cap. Totuşi, putem încerca ceva, se rezemă de spătarul scaunului, trăgând din ţigară. Eu distrug tot ce eşti acum şi tot ce ai şi după aceea îţi explic şi îţi cer şi iertare. Aşa poţi verifica cât de mult îmi doresc eu, în acest moment, explicaţiile şi scuzele tale.
Alicia înghiţi în sec. Văzând în ochii lui o ameninţare reală, i se făcu pielea de găină. Speriată, se ridică pentru a fugi.
– Unde crezi că pleci? o prinse de încheietura mâinii.
– Nu vreau să te mai ascult, îşi smucea mâna pentru a se desprinde de el.
– Îmi pare rău, dar va trebui să o faci, ameninţă. Eu am pierdut trei ani din viaţă, căutându-te. Nu se întâmplă nimic dacă iroseşti şi tu trei minute să mă asculţi. Eşti datoare, strânse mai tare.
– Mă doare, spuse Alicia.
– Stai jos şi îţi dau drumul. Am avut destul timp să mă gândesc, recunoscu, eliberându-i mâna. Am reuşit să adun toate momentele petrecute împreună. Am făcut calcule. Am cheltuit cu tine bani, timp, dragoste, timp de două luni. Două luni în schimbul unei iubiri false. M-a costat cam mult, nu crezi?

Am încercat să rămân calmă, dar… Să retrăieşti coşmarul vieţii tale este într-adevăr un fragil supliciu.
Nici nu-i pot pronunţa numele.
Tu o poţi face?

semnat Alicia Salazar

Descompunere

pedazos

Ce faci când eşti tăiat în mici bucăţi ce-ţi sunt împrăştiate peste tot în lume?
Ce faci atunci când nu ştii unde îţi sunt inima, sufletul şi cu atât mai puţin conştiinţa?
Ce faci atunci când nu ştii unde să le găseşti?

Şi dacă le găseşti…

Dacă-ţi găseşti sufletul, nu mai este al tău pentru că îi place să fie liber. A învăţat să zboare departe, lipindu-se de o persoană oarecare găsită în drumul său, dar nestatornicind mai mult de un minut în ea, zburând spre alta şi tot aşa. Nestatornic şi cu frică de ataşament şi iubire.
Dacă-ţi găseşti inima, ea este goală. Pentru a fi liberă şi-a şters sentimentele. A început cu cele bune pentru că erau cele ce cântăreau cel mai mult. Le-a păstrat doar pe cele rele pentru a-i da impulsul de a continua. Şi cel mai rău lucru, când o găseşti, este acela că nu mai ai cum să o umpli şi nici să o schimbi. După câte ai îndurat în lipsa ei, nu o vei putea umple decât cu regrete, tristeţe.
Şi conştiinţa… O vei găsi prăfuită, plină de gunoaie.

Doar atât pot obţine după atâţia ani… aceste „lucruri” care se întorc la mine total schimbate.

Şi, spune-mi tu, cum poţi forma ceea ce erai înainte cu aceste trei lucruri ce nu-ţi mai aparţin în totalitate, străine fiinţei tale?

semnat Alicia Salazar